Amos

AMOS

CAPITOLUL 1
Preziceri asupra neamurilor din pricina ratacirii lor.

l. Cuvintele lui Amos, unul dintre pastorii din Tecoa, care a avut vedenie pentru Israel in vremea lui Ozia, regele lui Iuda, in vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, regele lui Israel, doi ani inaintea cutremurului de pamant.
2. Si a zis: „Cand Domnul va striga puternic din Sion si din Ierusalim va slobozi glasul Sau, jalnice vor fi pasunile pastorilor si uscat va fi varful Carmelului”.
3. Asa zice Domnul: “Pentru trei pacate ale Damascului, ba chiar pentru patru, nu Ma voi intoarce, fiindca ei au sfaramat Galaadul cu tavalugi de fier.
4. Pentru aceasta voi trimite foc asupra casei lui Hazael si va mistui palatele lui Ben-Hadad;
5. Si voi zdrobi zavoarele Damascului si voi starpi pe locuitorii din valea Aven si pe ai celui care tine in mana sceptrul din Bet-Eden si poporul cel din Aram va fi dus in robie la Chir”, zice Domnul!
6. Asa zice Domnul: “Pentru trei pacate ale Gazei, ba chiar pentru patru, nu Ma voi intoarce, din pricina ca ei au dus in robie mari tabere de robi, ca sa le dea in mana lui Edom;
7. Pentru aceasta, foc voi napusti in zidurile Gazei si palatele ei le va mistui;
8. Pe tot locuitorul din Asdod il voi starpi si pe cel ce tine in mana sceptrul din Ascalon; si voi indrepta catre Acaron mana Mea si ramasitele Filistenilor vor pieri”, zice Domnul Dumnezeu.
9. Asa zice Domnul: “Pentru trei pacate ale Tirului, ba chiar pentru patru, nu Ma voi intoarce, din pricina ca tabere intregi de robi au fost date in mana lui Edom si nu si-au mai adus aminte de legamantul cel dintre frati.
10. Pentru aceasta voi trimite valvatai de foc in zidurile Tirului si vor mistui palatele lui!”
11. Asa zice Domnul: “Pentru trei pacate ale Edomului, ba chiar pentru patru, nu Ma voi intoarce, din pricina ca el a urmarit cu sabia pe fratele sau si ca a inabusit milostivirea lui. Din pricina ca urgia lui a dainuit necontenit si furia lui s-a dezlantuit mereu;
12. Pentru aceasta voi trimite foc in Teman si palatele cele din Bosra le va mistui”.
13. Asa zice Domnul: “Pentru trei pacate ale feciorilor lui Amon, ba chiar pentru patru, nu Ma voi intoarce, caci ei au spintecat femeile insarcinate ale Galaadului, ca sa-si intinda hotarele lor;
14. Pentru aceasta voi aprinde foc in zidurile Rabei si vapaia va mistui palatele ei in ziua de razboi, in mijlocul vijeliei, in ziua cea de grea furtuna.
15. Si regele lor va merge in robie, impreuna cu capeteniile lui”, zice Domnul!

CAPITOLUL 2
Pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui Moab, Iuda si Israel.

1. Asa graieste Domnul: “Pentru trei pacate ale Moabului, ba chiar pentru patru, nu Ma voi intoarce, din pricina ca el a ars oasele regelui Edomului pana le-a prefacut in cenusa.
2. Pentru aceasta voi trimite foc in Moab si va mistui palatele cele din Cheriot. Si Moabul isi va sfarsi viata in larma, printre strigate de razboi si in sunetul trambitei;
3. Pe judecatori ii voi starpi din mijlocul lui si pe toate capeteniile, impreuna cu el le voi omori”, zice Domnul!
4. Asa zice Domnul: “Pentru trei pacate ale lui luda, ba chiar pentru patru, nu Ma voi intoarce, din pricina ca ei au aruncat legea Domnului si au nesocotit randuielile Lui si au ratacit in minciunile lor in care si parintii lor alunecasera;
5. Pentru aceasta voi trimite foc in Iuda si palatele cele din Ierusalim le va mistui”.
6. Asa zice Domnul: “Pentru trei pacate tale lui Israel, ba chiar pentru patru, nu Ma voi intoarce, fiindca ei au vandut pe cel drept pentru argint si pe cel sarac pentru o pereche de incaltaminte.
7. Ei zdrobesc in pulbere capul celor sarmani si calca in picioare pe cei in necazuri. Feciorul dimpreuna cu tatal sau la aceeasi desfranata isi afla calea, ca sa pangareasca numele Meu cel sfant;
8. Pe vesmintele luate zalog, pe langa jertfelnice, se tolanesc si vinul celor napastuiti il beau in templul dumnezeului lor.
9. Eu am prapadit pe Amorei dinaintea lor, oameni inalti la stat ca cedrii si falnici ca stejarii; am nimicit rodul lor sus si radacina jos!
10. Eu v-am scos pe voi din tara Egiptului si patruzeci de ani v-am purtat prin pustiu, ca sa luati in stapanire tara Amoreilor.
11. Eu am asezat prooroci dintre feciorii vostri si nazirei dintre flacaii vostri! Oare nu este asa, fii ai lui Israel?” zice Domnul.
12. Dar voi ati dat nazireilor vin sa bea si proorocilor le-ati poruncit, zicand: “Nu proorociti!”
13. Pentru aceasta va voi face sa va clatinati incoace si incolo, cum se clatina o caruta incarcata cu snopi.
14. Cel iute de picior nu va putea sa fuga, cel puternic nu se va mai bizui pe puterea lui si cel viteaz nu va scapa cu viata;
15. Arcasul nu va putea tine piept, cel sprinten la picior nu va scapa, iar cel calare pe cal nu va putea sa se izbaveasca.
16. Si cel mai indraznet dintre cei viteji va fugi dezbracat in ziua aceea”, zice Domnul.

CAPITOLUL 3
Faradelegea Israelitilor si prezicerea pedepsei lor.

l. Ascultati cuvantul acesta pe care Domnul il graieste catre voi, fii ai lui Israel, si catre tot neamul pe care l-a scos din pamantul Egiptului, zicand:
2. “Numai pe voi v-am cunoscut dintre toate neamurile pamantului; pentru aceasta va voi pedepsi pe voi pentru toate faradelegile voastre.
3. Oare pot merge doi laolalta fara sa se fi inteles?
4. Oare urla leul in padure fara a fi gasit prada? Oare puiul de leu face sa-i rasune glasul din culcusul sau fara sa fi prins ceva?
5. Pasarea cade oare in lat fara sa fi fost el intins? Si se ridica oare cursa de pe pamant fara sa se fi prins ceva in ea?
6. Suna oare trambita in cetate fara ca poporul sa nu se inspaimante? Se intampla vreo nenorocire in cetate fara ca Domnul sa nu o fi pricinuit?
7. Domnul nu face nimic fara sa fi descoperit taina Sa proorocilor, slujitorii Lui!
8. Daca leul mugeste, cine nu se va infricosa? Si daca Domnul graieste, cine nu va prooroci?
9. Dati de stire de pe acoperisurile palatelor din Asdod, de pe palatele din tara Egiptului si ziceti: Adunati-va pe muntele Samariei si vedeti cate neoranduieli sint in aceasta cetate si ce asupriri in sanul ei.
10. Ei nu stiu sa lucreze cu dreptate, zice Domnul, strang comori din silnicie si din jaf in palatele lor.
11. Pentru aceasta, asa zice Domnul Dumnezeu: “Vrajmasul va cutreiera prin tara si te va despuia de puterea ta si va jefui palatele tale!”
12. Asa graieste Domnul: “Precum ciobanul scapa din gura leului doua solduri de carne sau un varf de ureche, asa vor scapa fiii lui Israel! Voi care stati in Samaria pe un colt de pat si in Damasc in asternuturi,
13. Ascultati si marturisiti impotriva casei lui Iacov, zice Domnul Dumnezeu, Dumnezeul Savaot;
14. Ca in ziua in care voi pedepsi faradelegile lui Israel, voi rasturna altarele cele din Betel si coarnele jertfelnicului vor fi sfaramate si vor cadea pe pamant.
15. Si casa cea de iarna o voi darama si lacasurile cele de fildes vor pieri si case fara de numar nu vor mai fi”, zice Domnul.

CAPITOLUL 4
Mustrarea si amenintarea celor rai din poporul Israel.

l. Ascultati cuvantul acesta, voi vaci din Vasan, care stati pe muntele Samariei, voi care asupriti pe cei slabi, zdrobiti pe cei saraci, voi care ziceti barbatilor vostri: “Aduceti sa bem!”
2. Juratu-S-a Domnul intru sfintenia Sa: “Iata vin zile cand voi veti fi ridicati cu carlige si urmasii cei de dupa voi cu cangi;
3. Si veti iesi prin sparturile zidurilor una cate una si veti fi aruncate catre muntele Hermonului, zice Domnul!
4. Veniti la Betel si pacatuiti si in Ghilgal inmultiti faradelegile! De dimineata aduceti jertfele voastre, si la fiecare trei zile zeciuielile voastre!
5. Puneti inainte prinoase cu aluat ca jertfa de lauda, vestiti, trambitati prinoasele voastre cele de bunavoie; ca aceasta va place voua, copii ai lui Israel”, zice Domnul Dumnezeu.
6. “De aceea si Eu v-am lasat cu dintii curati in toate cetatile voastre si cu lipsa de paine in toate salasele voastre, dar nu v-ati intors catre Mine”, zice Domnul.
7. “V-am lipsit de ploaie cu trei luni mai inainte de seceris; si peste o cetate am revarsat ploaia, iar peste alta nu; peste un tinut a plouat, iar in cel care n-a plouat, s-a uscat holda.
8. Si s-au pornit doua-trei cetati catre o alta cetate ca sa bea apa, dar nu s-au saturat! Si voi tot nu v-ati intors catre Mine”, zice Domnul.
9. “V-am batut pe voi cu rugina si cu malura; am pustiit gradinile si viile voastre; smochinii si maslinii vostri au fost prapaditi de lacuste. Dar voi nu v-ati intors catre Mine”, zice Domnul.
10. “Am trimis asupra voastra ciuma ea aceea din pamantul Egiptului; cu sabie am ucis pe feciorii vostri, in robie am dus pana si caii vostri, iar intru urgia Mea am ridicat vapai de foc in taberele voastre. Dar voi nu v-ati intors catre Mine”, zice Domnul.
11. “Si v-am prabusit pe voi cum a prabusit Dumnezeu Sodoma si Gomora si ati ajuns ca un taciune scos din valvataie. Dar nu v-ati intors catre Mine”, zice Domnul!
12. Drept aceea, iata ce-ti voi face; Israele - si cu deadinsul iti voi face aceasta! Pregateste-te, Israele, sa te intalnesti cu Dumnezeul tau!
13. Ca El este Cel tare a intocmit muntii si a faurit vintul si descopera omului gandurile sale; El a facut zorile si intunericul si calca peste inaltimile pamantului. Domnul Dumnezeu Savaot este numele Lui!

CAPITOLUL 5
Tanguirea proorocului; chemarea la pocainta si caderea lui Israel.

1. Ascultati cuvantul acesta pe care eu il rostesc asupra voastra, cantec de jale pentru voi, cei din casa lui Israel:
2. Cazut-a ca sa nu se mai scoale fecioara lui Israel, trantita sta la pamant si nimeni nu o ridica!
3. Ca asa graieste Domnul Dumnezeu casei lui Israel: “Cetatea care scotea o mie de oameni in lupta va ramane cu o suta, si cea care scotea o suta va ramane cu zece”.
4. Ca asa zice Domnul catre casa lui Israel:
5. “Cautati-Ma si veti fi vii! Nu umblati dupa Betel si in Ghilgal sa nu intrati si nu treceti pe langa Beer-Seba, caci Ghilgalul va fi dus in robie si Betelul va ramane o nimica toata.
6. Ci cautati pe Domnul ca sa fiti vii, ca nu cumva sa dea flacarilor casa lui Iosif, sa fie mistuita si nimeni sa nu o poata stinge din cei din Betel.
7. Acestia prefac judecata in pelin si prabusesc dreptatea la pamant.
8. Cautati pe Cel care a facut Orionul si Pleiadele, pe Cel care preface dimineata in intuneric adanc si intuneca ziua ca noaptea, pe Cel care cheama apa marii si o varsa peste fata pamantului. Domnul este numele Lui!
9. El aduce ruina peste cel puternic si prapadul peste cetatea cea intarita.
10. Ei urasc pe aparatorul dreptului la poarta cetatii si de cel ce graieste cinstit le este scarba.
11. Drept aceea, fiindca voi calcati in picioare pe cel sarman si luati de la el dar de grau, cu toate ca ati zidit case de piatra, nu le veti locui, si desi ati sadit vita de bun soi, nu veti bea din vinul ei.
12. Ca Eu stiu ca mari sint faradelegile voastre si grele pacatele voastre, ca unii care asupriti pe cel drept si luati mita si stoarceti pe cei saraci la portile cetatii.
13. Dar in vremea aceea omul cel intelept va tacea, ca este vreme rea.
14. Cautati binele si nu raul, ca sa fiti vii si asa Domnul Dumnezeu Savaot va fi cu voi precum ziceti ca este.
15. Urati raul si iubiti binele si hotarati judecata cea dreapta la porti, poate ca Domnul Dumnezeu Savaot Se va milostivi de cei ramasi ai lui Iosif.
16. Pentru aceasta asa graieste Domnul Dumnezeu Savaot, Atottiitorul: “In toate pietele planset va fi si pe toate ulitele se va auzi strigand: Vai! Vai! Plugarul va fi indemnat la jale si la tanguire langa cei ce stiu sa se boceasca.
17. Si in toate viile va fi bocet, ca Eu trec prin mijlocul tau”, zice Domnul.
18. Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce se va intampla cu voi? Ziua Domnului este zi de intuneric si nu de lumina!
19. Veti fi ca un om care fuge din fata leului si da peste un urs, si ca unul care intra in casa si se reazema cu mana de un perete si il musca sarpele.
20. Nu va fi oare ziua Domnului intuneric si nu lumina, bezna si nu stralucire?
21. Urat-am, dispretuit-am praznuirile voastre si nu simt nici o placere pentru sarbatorile voastre.
22. Cand Imi veti aduce arderi de tot si prinoase, nu le voi binevoi si la jertfele de mantuire grase ale voastre nu voi pleca ochii.
23. Departeaza de Mine zgomotul cantecelor tale, ca nu am placere sa ascult cantarea alautelor tale!
24. Si judecata se va napusti ca apa ,Si dreptatea ca un suvoi furios.
25. Voi cei din casa lui Israel, Mi-ati adus, oare, jertfe si prinoase in pustiu, vreme de patruzeci de ani?
26. Dar acum veti aduce cu voi pe Sacut, regele vostru, si steaua dumnezeului vostru, Chevan, idolii vostri pe care vi i-ati faurit.
27. Si Eu va voi duce robi dincolo de Damasc, zice Domnul, al Carui nume este Dumnezeu Savaot.

CAPITOLUL 6
Amenintarea cu pieire si robie a celor mandri si dezmierdati.

l. Vai de voi, cei fara de grija din Sion si cei care nadajduiti in muntele Samariei! Insemnati pe cei mai de seama dintre neamuri si indreptati-va catre ei, voi cei din casa lui Israel!
2. Treceti la Calne si vedeti, duceti-va de acolo la Hamatul cel mare si coborati-va in Gatul Filisteii; pretuiesc ele mai mult decat aceste regate? Tinutul lor este mai mare decat al vostru?
3. Voi fugiti de ziua cea de nenorocire si va haraziti o odihna plina de primejdii.
4. Iata ca ei stau tolaniti pe paturi de fildes si stau intinsi in asternuturile lor si mananca miei din turma si vitei crescuti in staul.
5. Se arata dibaci in cantece de lira si intocmai ca David se intrec in instrumente muzicale;
6. Beau din cupe vin si din parga untdelemnului isi fac miresme pentru uns si nu le pasa de prabusirea casei lui Iosif!
7. Pentru aceasta ei vor fi dusi in robie in fruntea robilor si strigatul de bucurie al celor fara frau va disparea.
8. Juratu-S-a Domnul pe Sine insusi, zice Domnul Dumnezeu Savaot: Imi este scarba de semetia lui Iacov si palatele lui le urasc, pentru aceasta voi preda cetatea dimpreuna cu tot ceea ce este in ea.
9. Astfel ca daca vor ramane zece oameni intr-o singura casa, vor muri!
10. Si nu va scapa decat un mic numar, ca sa scoata oasele din casa. Unul va zice celui care este in fundul casei: “Mai este cu tine cineva?” Si celalalt ii va raspunde: “Nu!” Si cel dintai ii va zice: “Taci, ca nu trebuie sa amintesti numele Domnului!”
11. Ca iata Domnul va porunci si va lovi casa cea mare cu daramare si casa cea mica cu crapaturi.
12. Oare pot caii sa fuga pe stanca? Se va ara marea cu boii? Caci voi prefaceti judecata in otrava si rodul dreptatii in pelin.
13. Voi va veseliti pentru Lodebar si ziceti: “Oare n-am cucerit prin forta noastra puterea?”
14. Si iata Eu voi ridica impotriva voastra - voi, cei din casa lui Israel - zice Domnul Dumnezeu Savaot, un popor care va va asupri de Ia intrarea Hamatului pana la raul Araba.

CAPITOLUL 7
Vedeniile proorocului Amos despre pedepsele urmatoare.

l. Iata ce vedenie mi-a aratat Domnul Dumnezeu: se facea un stol de lacuste la datul otavei, si era otava dupa cositul cuvenit regelui.
2. Si dupa ce au sfarsit de mancat iarba de pe pamant, am zis: Doamne Dumnezeule, fie-ti mila! Cum va putea indura aceasta Iacov, caci el este mic!
3. Si S-a milostivit Domnul pentru aceste vorbe si a zis: “Nu se va mai intampla!”
4. Apoi Domnul Dumnezeu mi-a aratat o alta vedenie: iata ca Domnul chema focul ca sa faca judecata; el a mistuit adancul cel necuprins si a prapadit si parte din pamant,
5. Si am zis: Doamne, Dumnezeule, opreste-Te! Cum va indura Iacov, caci el este mic!
6. Si S-a milostivit Domnul si acum, si a zis: “Nici aceasta nu se va intampla!”
7. Si iarasi am avut o vedenie: iata ca Domnul statea langa un zid drept, iar in mana Lui avea o cumpana de plumb.
8. Si a zis Domnul catre mine: “Ce vezi tu Amos?” Si am zis: O cumpana de plumb. Si mi-a raspuns Domnul: “Iata Eu voi pune cumpana cea de plumb in mijlocul poporului Meu Israel si de aici incolo nu-l voi mai cruta.
9. Inaltimile lui Isaac vor fi distruse, si capistile lui Israel vor fi daramate, iar impotriva casei lui Ieroboam Ma voi scula cu sabie”.
10. Atunci a trimis Amasia, preotul cel din Betel, catre Ieroboam, regele lui Israel, zicand: “Amos unelteste impotriva ta chiar in casa lui Israel! Si locuitorii tarii nu mai pot indura cuvintele lui!”
11. Dar iata ce graieste Amos: “De sabie va muri Ieroboam si Israel va fi dus in robie de pe pamantul lui!”
12. Si a zis Amasia catre Amos: “Profetule, scoala si fugi in pamantul lui Iuda si mananca acolo paine si profeteste in acele locuri;
13. Dar in Betel tu nu vei mai profeti, ca el este un sanctuar al regelui, un templu al regatului!”
14. Si a raspuns Amos si a zis catre Amasia: “Eu nu sint prooroc si nici fecior de prooroc, ci sint pastor si adunator de sicomore;
15. Si de la turma m-a luat Domnul si mi-a zis: “Du-te si prooroceste in poporul Meu Israel!”
16. si acum asculta cuvantul Domnului, tu ,care zici: “Nu se cuvine sa proorocesti impotriva lui Israel si sa nu propovaduiesti impotriva casei lui Isaac!
17. Pentru aceasta asa zice Domnul: “Femeia ta se va desfrana in cetate si fiii si fiicele tale vor cadea in ascutisul sabiei; pamantul tau va fi masurat cu funia si tu vei muri intr-un loc spurcat, iar Israel va fi dus in robie de pe pamantul lui”.

CAPITOLUL 8
Vedenie despre pieirea casei lui Israel si foametea duhovniceasca.

1. Si iata ce mi-a aratat Domnul Dumnezeu: se facea un cos cu poame,
2. Si mi-a zis: “Ce vezi tu, Amos?” si a grait Domnul catre mine: “Vine sfarsitul poporului Meu Israel, caci nu-l voi mai trece cu vederea!
3. Si in ziua aceea cantarile templului se vor preface in tanguiri, zice Domnul Dumnezeu. Hoiturile vor fi fara de numar; oriunde se vor arunca va fi tacere!
4. Ascultati acestea, voi cei care zdrobiti pe cei sarmani si vreti sa starpiti pe cei obijduiti din tara,
5. Zicand: “Cand va trece luna noua ca sa vindem graul si ziua de odihna ca sa deschidem jitnita, sa micsoram efa, sa marim siclul si sa le inlocuim cu cantare strambe?
6. Sa cumparam pe pret de argint pe cei nevoiasi si pe cei in stramtorare pentru o pereche de incaltaminte, sa vindem graul cel de lepadat?”
7. Juratu-S-a Domnul impotriva semetiei lui Iacov: “Niciodata nu voi uita faptele lor!”
8. Pentru aceasta, oare, pamantul nu se va zbuciuma si toti locuitorii nu vor fi cuprinsi de jale? Se va inalta ca Nilul pe de-a intregul, se va involbura si va descreste ca fluviul cel din Egipt.
9. Iar in ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi apune soarele in miezul zilei si voi intuneca pamantul in zi luminoasa;
10. Voi preface praznicele voastre in jelire si toate cantarile voastre in tanguire; pe toate coapsele voi pune sac si plesuve vor fi toate capetele; voi inteti jalea ca pentru cel unul-nascut si sfarsitul va fi o zi de deznadejde!
11. Iata vin zile, zice Domnul Dumnezeu, in care voi trimite foamete pe pamant, nu foamete de paine si nu sete de apa, ci de auzit cuvintele Domnului.
12. Si ei se vor clatina de la o mare pana la cealalta si de la miazanoapte la rasarit si vor cutreiera pamantul cautand cuvantul Domnului, dar nu il vor afla.
13. In vremea aceea se vor usca de sete fecioarele cele cu chip frumos si flacaii;
14. Cei care se jura pe pacatul Samariei si zic: “Viu este Dumnezeul tau, Dane, si vie este calea pana la Beer-Seba” - vor cadea si nu se vor mai scula!

CAPITOLUL 9
Amenintarea necredinciosilor cu pedeapsa si intoarcerea poporului din robie.

1. Vazut-am pe Domnul stand langa altar si a zis: “Loveste capetele stalpilor ca sa cada tavanul, pravaleste-le peste capetele tuturor, iar pe cei ce vor scapa, cu sabia ii voi omori. Nimeni nu se va izbavi cu fuga si nici unul nu-si va scapa viata!
2. Daca se vor strecura in locuinta mortilor, de acolo mana Mea ii va apuca, si de se vor sui in cer, ii voi da jos de acolo;
3. Daca se vor ascunde pe varful Carmelului si acolo ii voi prinde si ii voi apuca. De se vor ascunde dinaintea ochilor Mei in fundul marii, voi da porunca sarpelui si ii va musca.
4. In robie de se vor duce inaintea vrajmasilor lor, si acolo voi da porunca si sabia ii va ucide, caci ochii Mei Eu ii atintesc spre rau iar nu spre bine!
5. Domnul Dumnezeu Savaot se atinge de pamant, si el se topeste si toti locuitorii sint cuprinsi de jale. Pamantul se inalta ca Nilul si descreste ca fluviul Egiptului.
6. El a zidit locuintele Sale inalte in ceruri si bolta cea de peste pamant a intemeiat-o. El cheama apele marii si le revarsa peste fata a tot pamantul. Domnul este numele Lui.
7. “Oare nu sunteti voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca si Cusitii?”, zice Domnul. “Oare n-am scos Eu pe Israeliti din pamantul Egiptului, pe Filisteni din Caftor si pe sirieni din Chir?”
8. Iata ochii Domnului Dumnezeu privesc spre imparatia cea pacatoasa si Eu o voi nimici de pe fata pamantului! Dar nu voi distruge casa lui Iacov, zice Domnul!
9. Caci iata, voi da porunci si va voi vantura printre toate neamurile, pe voi cei din neamul lui Israel, precum vanturi graul la ciur, ca nici o pietricica sa nu cada pe pamant.
10. De sabie vor pieri toti pacatosii cei din poporul Meu, care zic: “Prapadul nu ne va atinge si peste noi nu va da”.
11. In ziua aceea voi ridica cortul cel cazut al lui David si voi drege sparturile lui si daramaturile le voi ridica la loc si-l voi zidi ca in vremurile cele dintru inceput;
12. Ca astfel ei sa ia in stapanire ramasita Edomului si toate popoarele peste care s-a chemat numele Meu, zice Domnul, Care face acestea.
13. Iata vin zile, zice Domnul, cand cel ce ara va ajunge din urma pe cel ce secera, si cel ce calca strugurii pe cel ce seamana. si muntii vor picura must si toate colinele se vor topi.
14. Si Eu voi intoarce din robie pe poporul Meu Israel, si ei vor zidi cetatile cele pustiite si le vor locui, vor sadi vii si vor bea din vinul lor, vor face gradini si din roadele lor vor manca.
15. Si ii voi rasadi in pamantul lor si nu vor mai fi smulsi din tara pe care le-am dat-o in stapanire”, zice Domnul Dumnezeul tau.




Cuprins general - Biblia ortodoxa



Vechiul Testament

Noul Testament

@ 2012 Biblia ortodoxa - Sfanta Scriptura - Sfintele Evanghelii
Sustinut de:
Portal ortodox online: www.crez.ro | Resurse ortodoxe | Agentia de stiri Noutati ortodoxe | Maica Domnului | Biblia ortodoxa | Biblia ortodoxa audio | Orthodox portal | Ascetica ortodoxa