Cartea Intelepciunii lui Solomon

CARTEA INTELEPCIUNII LUI SOLOMON
CAPITOLUL 1
Intelepciunea adevarata; indemn spre dreptate, fara care nu este intelepciune.

1. Iubiti dreptatea, judecatori ai pamantului; cugetati drept despre Domnul si cautati-L cu inima smerita,
2. Caci El Se lasa gasit celor care nu-L ispitesc si Se arata celor care au credinta in El.
3. Intr-adevar, cugetele viclene departeaza de Dumnezeu, si puterea Lui, cand Il ispitesti, mustra pe cei fara de minte.
4. Intelepciunea nu patrunde in sufletul viclean si nu salasluieste in trupul supus pacatului.
5. Duhul cel Sfant, povatuitorul oamenilor, fuge de viclesug, Se departeaza de mintile fara de pricepere si Se da in laturi cand se apropie faradelegea;
6. Intelepciunea este duh iubitor de oameni si nu lasa nepedepsit pe cel care huleste prin vorbele sale, caci Dumnezeu este martor gandurilor celor mai ascunse si patrunde fara gres inimile si aude toate cuvintele.
7. Duhul lui Dumnezeu umple lumea, El cuprinde toate si stie orice soapta.
8. Pentru aceea, cel care graieste lucruri nedrepte nu poate sa se ascunda si dreptatea razbunatoare nu-l uita.
9. Caci chibzuintele nelegiuitului vor fi cercetate si zvonul vorbelor sale va ajunge pana la Domnul spre pedeapsa strambatatilor sale.
10. O ureche geloasa aude totul si sunetul soaptelor nu-i scapa.
11. Paziti-va deci de vorbele cartitoare si desarte si feriti limba voastra de clevetire, fiindca vorba cea mai tainica nu va trece fara pedeapsa si gura mincinoasa aduce sufletului moarte.
12. Nu va grabiti moartea prin ratacirile vietii voastre si nu va atrageti pieirea prin fapta mainilor voastre.
13. Caci Dumnezeu n-a facut moartea si nu se bucura de pieirea celor vii.
14. El a zidit toate lucrurile spre viata si fapturile lumii sunt izbavitoare; intru ele nu este samanta de pieire si moartea n-are putere asupra pamantului.
15. Dreptatea este nemuritoare, iar nedreptatea aduce moarte.
16. Dar cei necredinciosi isi atrag moartea cu mainile si cu glasul, se uita la ea ca la o prietena, sunt patimasi dupa ea si au facut legatura cu ea si cu adevarat vrednici sunt sa fie ai ei.

CAPITOLUL 2
Petrecerea necredinciosilor care nu au nadejde in viata vesnica. Prigonirea celui drept si urmarile raului.

1. Cei care cugeta nedrept si-au zis in sine: “Viata noastra este scurta si trista si omul nu poate scapa de moarte, nici nu cunoaste cine l-ar izbavi de seol.
2. Din intamplare am ajuns sa fim cum suntem si dupa viata aceasta vom fi ca si cum n-am fi fost niciodata; caci fum este suflarea din narile noastre si cugetarea o scanteie care se aprinde din miscarea inimii noastre.
3. Cand se va stinge, trupul nostru se va face cenusa si duhul se va risipi ca aerul cel usor.
4. Numele nostru se va uita cu vremea si nimeni nu-si va aduce aminte de lucrurile noastre si viata noastra va trece ca urma norului si se va risipi ca negura, pe care o alunga razele soarelui si caldura lui o ingreuiaza.
5. Ca umbra de trecatoare este viata noastra si sfarsitul ei este fara inapoiere, ca s-a pecetluit si nimeni nu mai vine inapoi.
6. Veniti deci si sa ne desfatam cu bunatatile cele de acum si de fapturi sa ne folosim cu toata caldura tineretii.
7. Sa avem din belsug vinuri scumpe si miresme si sa nu lasam sa treaca florile de primavara.
8. Sa ne incununam cu flori de trandafir, pana nu se vestejesc.
9. Nimeni dintre noi sa nu lipseasca de la petrecerile noastre, sa lasam pretutindeni semnele veseliei noastre, caci aceasta este partea si menirea noastra.
10. Sa asuprim pe cel sarac si drept, sa nu ne fie mila de vaduva, si de caruntetile batranului incarcat de ani sa nu ne rusinam.
11. Puterea noastra sa fie legea dreptatii noastre, ca ce este slab nu este de nici un folos.
12. Sa vanam pe cel drept, fiindca ne stinghereste si se impotriveste ispravilor noastre si ne scoate vina ca stricam legea si ne invinovateste ca nu umblam cum am fost invatati din copilarie.
13. El se face pe sine ca are cunostinta despre Dumnezeu si se numeste: fiul Domnului.
14. El este pentru noi ca o osanda a gandurilor noastre si ne este greu chiar cand ne uitam la el.
15. Caci viata lui nu seamana cu viata celorlalti si cararile lui sunt schimbate.
16. Inaintea lui suntem socotiti ca necurati si de caile noastre se fereste ca de o spurcaciune; el fericeste sfarsitul celor drepti si se lauda ca are pe Dumnezeu drept tata.
17. Deci sa vedem daca cuvintele lui sunt adevarate si sa cercetam ce i se va intampla iesind din aceasta viata.
18. Caci daca dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu il va apara si-l va scoate din mana potrivnicilor sai.
19. Sa-l incercam cu ocari si cu chinuri, ca sa vedem cat este de rabdator si sa incercam suferinta lui.
20. Sa-l dam unei morti de ocara caci, dupa vorba lui, Dumnezeu va avea grija de el”.
21. Acestea sunt gandurile lor, dar ei se amagesc, viclenia lor i-a orbit.
22. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nadejde in rasplata sfinteniei si nu cred ca sufletele curate vor avea. cununa lor.
23. Dumnezeu a zidit pe om spre nestricaciune si l-a facut dupa chipul fiintei Sale.
24. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat in lume si cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoasca.

CAPITOLUL 3
Fericirea dreptilor si pedepsirea pacatosilor.

1. Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu si chinul nu se va atinge de ele.
2. In ochii celor fara de minte, dreptii sunt morti cu desavarsire si iesirea lor din lume li se pare mare nenorocire.
3. Si plecarea lor dintre noi, un prapad, dar ei sunt in pace.
4. Chiar daca, in fata oamenilor, ei au indurat suferinte, nadejdea lor este plina de nemurire.
5. Si fiind pedepsiti cu putin, mare rasplata vor primi, caci Dumnezeu i-a pus la incercare si i-a gasit vrednici de El.
6. Ca pe aur in topitoare, asa i-a lamurit, si ca pe o jertfa de ardere intreaga i-a primit.
7. Straluci-vor in ziua rasplatirii si ca niste scantei care se lasa pe miriste, asa vor fi.
8. Judeca-vor neamurile si stapani vor fi peste popoare si Domnul va imparati intru ei, in veci.
9. Ei vor intelege adevarul, ca unii care si-au pus increderea in Domnul; cei credinciosi vor petrece cu El in iubire, caci harul si indurarea sunt partea alesilor Lui.
10. Cei nelegiuiti vor fi pedepsiti dupa cugetul lor cel viclean, pentru ca nu le-a pasat de cel drept, iar de Dumnezeu s-au departat.
11. Defaimatorii intelepciunii si ai invataturii sunt ticalosi, si nadejdea lor este desarta si ostenelile lor fara de folos si lucrurile lor netrebnice.
12. Femeile lor sunt fara de minte si copiii lor sunt stricati si spita lor este blestemata.
13. Drept aceea, fericita este cea stearpa care nu s-a pangarit si care n-a cunoscut pat cu pacat; ea va avea roada la cercetarea sufletelor.
14. Tot asa famenul ale carui maini n-au savarsit faradelegea si impotriva Domnului n-a gandit cele rele; el va primi aleasa plata pentru credinta lui si in templul Domnului locul cel mai de dorit.
15. Caci roada bunelor osteneli este slavita si radacina intelepciunii n-are pieire.
16. Fiii desfranatilor nu vor avea desavarsire si samanta iesita din patul nelegiuit se va stinge.
17. Ca de vor si avea viata lunga, nu vor fi de nici o treaba si batranetile lor, la urma de tot, vor fi fara cinste.
18. Iar de vor muri de timpuriu, vor fi fara nadejde si fara mangaiere vor fi in ziua judecatii,
19. Caci neamul celui nedrept are sfarsit groaznic.

CAPITOLUL 4
Ce trebuie crezut despre moartea cea timpurie a dreptilor si despre soarta pacatosilor.

1. Mai bine este sa nu ai copii, dar sa ai bunatate, caci pomenirea bunatatii este nemuritoare; si Dumnezeu o stie si oamenii o cunosc.
2. Cand este de fata, o urmezi si cand s-a dus, iti pare rau dupa ea. Bunatatea poarta vesnica cununa, vesnic biruitoare, iesind fara pata din lupte castigate.
3. Multimea pruncilor la cei nelegiuiti nu este de nici un folos; din mladitele lor spurcate nu se va infige radacina in adanc si nu vor avea temei nezdruncinat.
4. Chiar daca se vor imbraca vremelnic intru ramuri, fiind fara temeinicie, se vor zgudui de vant si se vor dezradacina de puterea vijeliei.
5. Ramurile lor vor fi frante mai inainte de varsta deplina, rodul lor va fi netrebnic, crud la mancare si de nimic bun,
6. Fiindca pruncii nascuti din somnul necurat sunt martori ai nelegiuirii parintilor, cand stai sa-i cercetezi.
7. Cel drept, chiar cand apuca sa moara mai devreme, da de odihna.
8. Batranetile cinstite nu sunt cele aduse de o viata lunga, nici nu le masori dupa numarul anilor.
9. Intelepciunea este la om adevarata caruntete si varsta batranetilor inseamna o viata neintinata.
10. Placut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit si, fiindca traia intre pacatosi, l-a mutat de pe pamant.
11. A fost rapit, ca rautatea sa nu-i schimbe mintea sa, inselaciunea sa nu-i amageasca sufletul.
12. Caci vraja viciului intuneca cele bune si ameteala poftei schimba gandul cel fara de rautate.
13. Ajungand curand la desavarsire, dreptul a apucat ani indelungati.
14. Sufletul lui era placut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grabit sa-l scoata din mijlocul rautatii.
15. Neamurile vad, dar nu pricep nimic si nu-si bat capul cu asa ceva, ca adica harul lui Dumnezeu si mila Lui sunt cu alesii Sai si ca poarta grija de sfintii Sai.
16. Dreptul care moare osandeste pe nelegiuitii care traiesc, iar tineretea ajunsa la grabnica desavarsire osandeste lungile batraneti ale celui nedrept.
17. Vor vedea sfarsitul inteleptului, dar nu vor intelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el si pentru ce l-a pus bine pentru Sine.
18. Vor vedea si-si vor bate joc, dar Domnul ii va face de ocara.
19. Caci vor fi pe urma hoit fara de cinste, printre morti, intru rusine, in veac de veac; Domnul ii va zdrobi si, muti, ii va azvarli cu capul in jos, ii va zgudui din temelie si vor pieri pana la cel mai mic; chinul ii va macina si pomenirea lor se va sterge.
20. Vor veni inspaimantati de stiinta pacatelor lor si faradelegile lor ii vor mustra fata in fata.

CAPITOLUL 5
Cainta cea prea tarzie a pacatosilor; fericirea dreptilor si pedepsirea necredinciosilor.

l. Atunci cel drept va sta cu multa indrazneala inaintea celor care l-au prigonit si au dispretuit ostenelile sale.
2. Iar ei, vazandu-l, se vor tulbura cu cumplita frica si se vor minuna de minunea mantuirii dreptului.
3. Ei vor zice, caindu-se in inima lor si gemand intru stramtorarea duhului lor: “Acesta este pe care-l aveam altadata de batjocura si tinta ocarilor noastre.
4. Nebunii de noi! Am socotit viata lui o nebunie si moartea lui o ticalosie.
5. Si iata cum a fost socotit intre fiii lui Dumnezeu si partea lui intre sfinti!
6. Asadar noi am ratacit de la calea adevarului si lumina dreptatii n-a stralucit pentru noi si noua soarele nu ne-a rasarit.
7. Ne-am saturat de cararile faradelegii si ale pierzarii; am strabatut pustietati neumblate, iar calea Domnului n-am cunoscut-o.
8. Ce folos ne-a adus trufia? La ce ne-a slujit bogatia Si toata fala ei?
9. Toate acestea au trecut ca umbra si ca o veste care se duce pe aci incolo.
10. Au trecut la fel cu corabia care razbate marea involburata si a carei urma in apa nu poti s-o mai gasesti si nici trecerea ei, in mijlocul valurilor;
11. Sau ca pasarea ce zboara in aer si a carei calatorie nu lasa nici un semn; caci ea, batand cu aripile vantul cel usor si despicandu-l cu avantul pornirii, isi taie cale prin miscarea penelor, iar dupa aceea nimic nu mai arata pe unde a trecut.
12. Sau la fel cu sageata care zboara spre locul insemnat, iar aerul pe care l-a spintecat se impreuna la loc si nu poti sa mai stii care i-a fost urma.
13. Tot asa si noi ne-am nascut si am ispravit cu viata si nu putem sa aratam nici un semn de fapta buna, ci in rautatea noastra ne-am risipit.
14. Intr-adevar, nadejdea celui nelegiuit este ca praful pe care-l spulbera vantul, este ca pacla subtire pe care o imprastie vijelia, ca fumul pe care-l sufla o adiere si ca amintirea unui oaspete de o singura zi care se destrama.
15. Insa cei drepti vor fi vii in veacul veacului si rasplata lor este la Domnul si Cel Atotputernic are grija de ei.
16. Drept aceea, vor primi din mana Domnului imparatia frumusetii si cununa cea stralucitoare, caci El ii va ocroti cu dreapta Sa si cu bratul Sau; asemenea unui scut, ii va acoperi.
17. El va face arme din mania Sa si cu ele va intari faptura mainilor Sale ca sa rasplateasca vrajmasilor.
18. Din dreptate El Isi va face platosa si din judecata cea nefatarnica Isi va face coif.
19. Din sfintenia Sa va face pavaza nebiruita;
20. Iar din cumplita Sa manie va face sabie ascutita si lumea va porni razboi impreuna cu El impotriva celor fara de minte.
21. Sagetile fulgerului Sau vor porni bine indreptate si vor lovi in tinta, zburand din arcul puternic incordat al norilor.
22. Mania Lui, ca o prastie, va azvarli noian de grindina; apele marii se vor intarata asupra lor si raurile ii vor ineca vijelios.
23. Duhul puterii dumnezeiesti se va ridica impotriva lor si ca viscolul ii va vantura. Astfel faradelegea va aduce pustiire pe pamant si rautatea va rasturna scaunele celor puternici.

CAPITOLUL 6
Indemn catre conducatorii lumii sa caute si sa urmeze intelepciunea si dreptatea.

l. Ascultati deci, regilor, si intelegeti, luati invatatura, voi, care judecati marginile pamantului.
2. Bagati in urechi, voi cei ce stapaniti peste multimi si care va mandriti cu multimea popoarelor voastre”.
3. Pricepeti ca stapanirea vi s-a dat de la Domnul si puterea de la Cel Preainalt, Care va cerceta faptele voastre si va pune la incercare gandurile voastre.
4. Fiindca, desi dregatori ai imparatiei Lui, n-ati judecat drept, nici legea n-ati pazit-o, nici n-ati umblat dupa sfatul lui Dumnezeu.
5. Groaznic si fara de veste El va sta asupra voastra, caci pentru cei mari judecata va fi cumplita.
6. Celor mici, Domnul le va arata iertare si mila, insa cei puternici vor fi pedepsiti cu strasnicie.
7. Stapanul tuturor nu Se va rusina de nici un obraz, nici nu Se va sfii de vreo marire, caci si pe cel mic si pe cel mare El i-a facut si pronia Lui e la fel pentru toti.
8. Insa cei puternici vor avea parte de o incercare mai grea.
9. Deci catre voi, regilor, indrept cuvintele mele ca sa invatati intelepciune si sa nu cadeti.
10. Pentru ca cei ce au pazit cu sfintenie pravila sfanta se vor sfinti si cei ce vor invata-o vor sti ce sa raspunda.
11. Iubiti deci cuvintele mele si le doriti si va veti invata din ele.
12. Intelepciunea este luminata si neinserata si cei care o iubesc o vad usor si cei care o cauta o gasesc.
13. Ea iese in cale celor care o doresc si li se arata ea, intai.
14. Cel care se scoala pentru ea dis-de-dimineata nu se va osteni, caci o va afla sezand la poarta lui.
15. Cel care isi bate capul cu intelepciunea indeplineste desavarsirea mintii si cel care isi pierde somnul pentru ea va fi in curand fara de grija.
16. Ea umbla in toate partile cautand pe cei vrednici de ea si se arata prietenoasa in drumurile lor si ii intampina in tot ce pun la cale.
17. Inceputul ei este pofta cea adevarata de invatatura.
18. Iar pofta de invatatura are in sine iubirea, iar iubirea este paznica legilor ei, iar pazirea legilor ei este adeverirea nemuririi.
19. Si nemurirea ne face sa fim aproape de Dumnezeu.
20. Drept aceea, pofta intelepciunii duce la imparatia cea vesnica.
21. Deci dar, o, regi ai popoarelor, daca tineti la tronurile si la sceptrele voastre, cinstiti intelepciunea, ca in veac sa domniti.
22. Iar ce este intelepciunea si cum s-a facut, sunt gata sa va spun fara sa ascund tainele lui Dumnezeu. Ci voi cerceta de la inceputul fapturii si voi da la lumina cunostinta ei si nu voi trece pe alaturi de adevar.
23. Nu voi merge pe acelasi drum cu pizma care roade, caci ea n-are nici o partasie cu intelepciunea.
24. Multimea inteleptilor este mantuirea lumii si un rege cuminte inseamna bunastarea poporului.
25. Drept aceea, luati invatatura din cuvintele mele si folosul va fi al vostru.

CAPITOLUL 7
Intelepciunea si foloasele ei. Minunata inaltare a omului prin ea.

1. Sunt si eu om muritor asemenea tuturor si coborand din neamul celui dintai om zidit din pamant.
2. Si am fost infiripat, cu trupul, in pantecele mamei mele, inchegandu-ma din sange, vreme de zece luni, din samanta barbateasca si in ceasul somnului odihnitor.
3. Si dupa ce m-am nascut, am respirat aerul obstesc si pe pamantul obstestii patimiri am cazut si eu, si glasul meu dintai, la fel ca la toata lumea, a fost plansul meu.
4. Am fost infasat in scutece si am dat parintilor grija si bataie de cap.
5. Si nici un rege n-a inceput altfel, cand s-a nascut.
6. Ca toti intra in viata in acelasi fel si ies iarasi la fel.
7. Pentru aceea m-am rugat si mi s-a dat intelepciune, am chemat, si duhul cuminteniei a coborat in mine.
8. Am tinut la ea mai mult decat la sceptre si decat la tronuri si am socotit bogatiile desarte fata de ea.
9. N-am pus alaturi cu ea nici pietrele cele mai scumpe, fiindca tot aurul din lume pe langa ea nu e decat nisip, iar argintul, inaintea ei, mi se pare noroi.
10. Am pretuit intelepciunea mai mult decat sanatatea si frumusetea; am pus-o chiar inaintea luminii, fiindca stralucirea ei nu se stinge niciodata.
11. Impreuna cu ea mi-au venit toate bunatatile, caci in mainile ei sunt bogatii nenumarate.
12. Si m-am bucurat de toate acestea, caci intelepciunea le aduce cu sine. Totusi eu nu stiam ca ea este nascatoarea lor.
13. Am invatat-o fara viclenie, o impartasesc fara parere de rau si nu ascund comorile ei.
14. Ea este pentru oameni comoara nesfarsita; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de invatatura.
15. Iar mie sa-mi daruiasca Dumnezeu sa graiesc precum gandesc si sa cuget in chip vrednic despre darurile Sale, caci El este povatuitorul intelepciunii si indreptatorul inteleptilor.
16. Ca in mana Lui suntem si noi si cuvintele noastre si toata intelepciunea si stiinta lucrurilor.
17. El mi-a dat cunostinta cea adevarata despre cele ce sunt, ca sa stiu intocmirea lumii si lucrarea stihiilor.
18. Inceputul si sfarsitul si mijlocul vremurilor, intoarcerile anotimpurilor si prefacerile vazduhului,
19. Cursurile anilor si randuiala stelelor,
20. Firea dobitoacelor si apucaturile fiarelor, puterea duhurilor si gandurile oamenilor, feluritele neamuri ale plantelor si insusirile radacinilor.
21. Toate cele ascunse si cele aratate le-am cunoscut, fiindca intelepciunea, lucratoarea tuturor, mi-a dat invatatura.
22. Intr-adevar, in ea se afla un duh de intelegere, sfant, fara pereche, cu multe laturi, nepamantesc, ager, patrunzator, neintinat, preaintelept, fara de patima, iubitor de bine, ascutit, neoprit, binefacator,
23. Iubitor de oameni, neclintit, temeinic, netulburat, atotputernic, atotveghetor si razbatand prin toate duhurile istete, curate si oricat de subtiri.
24. Pentru ca intelepciunea este mai sprintena decat orice miscare, ea patrunde si isi face loc pretutindeni prin curatia ei.
25. Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revarsare a slavei Celui Atotputernic, astfel ca nimic nu poate s-o manjeasca.
26. Ea este stralucirea luminii celei vesnice si oglinda fara pata a lucrarii lui Dumnezeu si chipul bunatatii Sale.
27. Fiindca este una, toate le poate, si ramanand una cu sine insasi, ea toate le innoieste, si raspandindu-se, prin veacuri, in sufletele sfinte, ea intocmeste din ele prieteni ai lui Dumnezeu si prooroci.
28. Cu adevarat Dumnezeu nimic nu iubeste, fara numai pe cel ce petrece intru intelepciune.
29. Ea este mai frumoasa decat soarele si decat toata oranduirea stelelor; daca o pui alaturi cu lumina, intelepciunea o intrece.
30. Fiindca dupa lumina urmeaza noaptea, pe cand intelepciunea ramane nebiruita in fata rautatii.

CAPITOLUL 8
Trebuinta intelepciunii si cererea ei de la Dumnezeu.

l. Intelepciunea ajunge cu tarie de la o margine la alta a lumii si toate le intocmeste preaplacut.
2. Mi-a fost draga si am cercetat-o din tineretile mele si am cautat sa mi-o petesc mireasa si am iubit mult frumusetea ei.
3. Neamul ei cel bun si-l preamareste prin petrecerea laolalta cu Dumnezeu, si Stapanul a toate o are in mare iubire,
4. Fiindca ea duce pe oameni la stiinta lui Dumnezeu si ea alege lucrurile Lui.
5. Si de este bogatia castig poftit in viata, ce este mai bogat decat intelepciunea, care toate le lucreaza?
6. Daca cumintenia sta in fruntea treburilor, cine este mai bun mester decat intelepciunea in toate cate sunt?
7. Si de iubeste cineva dreptatea, ostenelile intelepciunii rodesc sfinte puteri, ea ne invata infranarea si chibzuinta, dreptatea si barbatia, tot ce este mai de folos in viata oamenilor;
8. Si de pofteste cineva sa aiba stiinta intinsa, intelepciunea stie cele trecute si intrezareste cele viitoare, ea stie intorsaturile cuvintelor si dezlegarile intrebarilor; ea cunoaste de mai inainte semnele si minunile si intamplarile vremurilor si ale sutelor de ani.
9. Drept aceea am hotarat sa mi-o prind tovarasa in viata, fiindca stiu ca ma va sfatui cele bune si-mi va fi mangaiere in griji si in necazuri.
10. Si voi avea, prin ea, marire in adunari; si desi sunt tanar, voi avea cinste in fata celor batrani.
11. Ma vor gasi patrunzator la judecati, si voi aparea uimitor in fata celor puternici.
12. Cand voi tacea, vor astepta sa incep sa vorbesc; cand voi vorbi, vor fi toti cu luare aminte, si cand voi rosti o lunga cuvantare, vor pune toti mana la gura.
13. Prin intelepciune voi avea nemurire si voi lasa celor de dupa mine o pomenire vesnica.
14. Voi carmui popoare, si semintii straine se vor supune stapanirii mele.
15. Tirani temuti, cand vor auzi vorbindu-se de mine, se vor teme; ma voi arata bun multimilor si viteaz in razboi.
16. Si inapoindu-ma in casa mea, cu intelepciune ma voi odihni, caci petrecerea cu ea n-are amaraciune si vietuirea cu ea n-are durere, ci veselie si bucurie.
17. Am chibzuit aceste ganduri in cugetul meu si le-am tot purtat in inima mea si am inteles ca nemurirea este rodul legaturii cu intelepciunea.
18. Si am mai inteles ca in prietenia cu ea sunt sfinte bucurii si in faptele mainilor sale sunt bogatii nesfarsite si stand in preajma ei ai castig de minte dreapta si castig de slava ai din vorba cu ea; drept aceea am umblat pretutindeni si m-am straduit fel si chip sa am intelepciune.
19. Am fost copil bun si am avut parte de un suflet fara rautate.
20. Sau mai vartos, asa bun cum eram, am venit intr-un trup nespurcat.
21. Ci cunoscand ca nu voi putea altfel sa am intelepciune de nu-mi va da Dumnezeu, cu toate ca si aceasta era intelepciune, sa stiu de la cine vine darul, m-am rugat Domnului si m-am smerit inaintea Lui si am zis din toata inima mea:

CAPITOLUL 9
Rugaciunea lui Solomon catre Dumnezeu pentru dobandirea intelepciunii, care este de folos tuturor oamenilor.

l. “Dumnezeule al parintilor si Doamne al milei, Cel care ai facut toate cu cuvantul Tau,
2. Si cu intelepciunea Ta ai randuit pe om ca sa stapaneasca peste zidirile cele facute de Tine,
3. Si sa carmuiasca lumea cu cuviinta si cu dreptate si cu suflet drept sa faca judecata,
4. Da-mi mie intelepciunea care sta aproape de scaunul Tau si nu ma lepada dintre slujitorii Tai.
5. Caci robul Tau sunt eu si fiul roabei Tale, om slab si cu viata scurta si putin destoinic sa inteleg judecata si legile.
6. Caci, chiar cand ar fi cineva desavarsit intre fiii oamenilor, de-i va lipsi intelepciunea cea de la Tine, ca nimica toata se va socoti.
7. Tu m-ai ales pe mine mai dinainte ca sa stapanesc poporul Tau si sa judec pe fiii si pe fiicele Tale.
8. Tu mi-ai poruncit sa zidesc templul in muntele Tau cel sfant si un jertfelnic in cetatea in care locuiesti, dupa chipul cortului celui sfant, pe care l-ai pregatit dintru inceput.
9. Cu Tine este intelepciunea care stie faptele Tale si care era de fata cand ai facut lumea si care stie ce este placut inaintea ochilor Tai si ce este drept, potrivit poruncilor Tale.
10. Trimite aceasta intelepciune, din sfintele Tale ceruri, de langa tronul slavei Tale, ca sa ma ajute in ostenelile mele si ca sa cunosc ce este bineplacut inaintea Ta,
11. Fiindca intelepciunea toate le stie si le intelege si ma va povatui intelepteste in lucrarile mele si prin slava sa ma va pazi.
12. Si astfel, faptele mele Iti vor fi placute si voi judeca poporul Tau cu dreptate si voi fi vrednic de tronul tatalui meu.
13. Cu adevarat, ce om poate sa cunoasca sfatul lui Dumnezeu sau cine poate sa patrunda vointa lui Dumnezeu?
14. Gandurile muritorilor sunt sovaielnice si cugetarile noastre sunt cu greseala.
15. Caci trupul cel putrezitor ingreuiaza sufletul si locuinta cea pamanteasca impovareaza mintea cea plina de grija.
16. Cu greu ne dam seama despre cele ce sunt pe pamant si cu osteneala gasim cele ce sunt chiar in mana noastra; atunci, cine a putut sa patrunda cele ce sunt in ceruri?
17. Cine a cunoscut vointa Ta, daca Tu nu i-ai dat intelepciune si daca nu i-ai trimis de sus Duhul Tau cel Sfant?
18. Astfel, s-au facut drepte cararile celor de pe pamant si oamenii au invatat ceea ce este placut inaintea Ta, si prin intelepciune au cunoscut mantuirea”.

CAPITOLUL 10
Intelepciunea a carmuit omenirea de la inceputul ei.

l. Intelepciunea a pazit pe primul om zidit de Dumnezeu ca sa fie parintele neamului omenesc, atunci cand a fost zidit intaiul.
2. Ea l-a scos din pacatul lui si i-a dat putere sa stapaneasca toata faptura.
3. Fiindca s-a departat de ea, maniindu-se, cel nedrept a pierit in nebunia sa ucigasa de frate.
4. Iar cand pamantul a fost acoperit de ape, intelepciunea l-a mantuit si pe cel drept l-a purtat in slaba arca de lemn.
5. Cand popoarele si-au amestecat nelegiuirile toate, de-a valma, intelepciunea a stiut pe cel drept si l-a pastrat fara vina in fata lui Dumnezeu si l-a pazit nebiruit, cand a fost sa-l doboare mila de copilul sau.
6. Tot ea a mantuit pe cel drept din prapadul celor rai si el a fugit departe de focul coborat peste cele cinci cetati.
7. Si ca dovada, aratand nelegiuirea lor, acest tinut pustiit fumega si azi, pomii dau roada in afara de vreme si un stalp de sare se inalta acolo, spre pomenirea necredinciosului suflet al femeii lui Lot.
8. Nu le-a pasat de intelepciune si de aceea n-au stiut ce este binele si au lasat celor care sunt in viata amintirea nebuniei lor, asa incat ticalosiile lor sa nu fie inghitite de uitare,
9. Dar intelepciunea a smuls din necazuri pe cei care sunt credinciosi.
10. Iarasi intelepciunea a purtat pe cai drepte pe dreptul care fugea de mania fratelui sau, aratandu-i imparatia lui Dumnezeu si dandu-i invatatura despre lucrurile sfinte; ea l-a imbogatit cand el muncea din greu si spor i-a dat in stradaniile lui.
11. Intelepciunea l-a sprijinit cand a fost sa-l jecmaneasca stapanii hrapareti si l-a ajutat sa dobandeasca mari averi.
12. Ea l-a ferit de dusmani; ea l-a ocrotit de cei care ii intindeau curse; ea l-a facut biruitor intr-o lupta crancena, ca sa-l invete ca mai tare decat toate este cucernicia.
13. Intelepciunea n-a parasit pe dreptul cel vandut, ci l-a ferit de pacat.
14. Ea s-a coborat cu el in groapa si in lanturile lui nu l-a parasit, pana ce i-a dat sceptrul domniei si puterea peste cei ce-l asupreau; ea a dovedit de minciuna pe parasii lui si i-a dat o vesnica marire.
15. Intelepciunea a izbavit pe poporul cel cuvios si semintia cea nevinovata de neamurile care o impilau.
16. Ea a patruns in sufletul robului lui Dumnezeu si cu semne si cu minuni ea a tinut piept unor regi temuti.
17. Celor cuviosi datu-le-a plata ostenelilor lor si i-a calauzit pe o cale preaminunata si ziua le-a fost acoperamant si noaptea lumina de stele;
18. I-a trecut prin Marea Rosie si i-a purtat prin ape mari.
19. A acoperit cu ape pe dusmani, apoi din adancurile marii i-a aruncat afara.
20. Pentru aceea, dreptii au jefuit pe cei necredinciosi si au slavit cantand numele Tau cel sfant, Stapane, si toti laolalta au laudat mana Ta care lupta pentru ei.
21. Caci intelepciunea a deschis gura celor muti si limba pruncilor a facut-o bine graitoare.

CAPITOLUL 11
Intelepciunea povatuitoare poporului ales. Dumnezeu pedepseste pe vrajmasii lui si asteapta indreptarea pacatosilor.

1. Facut-a sa sporeasca lucrarile lor prin mana sfantului prooroc,
2. Si-au facut cale prin pustiul cel nelocuit, si-au intins corturile lor in locuri neumblate.
3. Au stat darji impotriva dusmanilor lor si au respins pe potrivnicii lor.
4. Au indurat setea si au chemat numele Tau si apa li s-a dat dintr-o stanca aspra si din piatra si-au astamparat astfel setea.
5. Ceea ce fusese pedeapsa pentru vrajmasi s-a facut pentru ei, in nevoia lor, binecuvantare.
6. Si pe cand apa marelui fluviu se prefacuse in. sange necurat,
7. Spre pedeapsa ca Faraon poruncise sa ucida pe copii, Tu ai dat celor ce-si pierdusera nadejdea apa din belsug;
8. Si astfel le-ai aratat prin setea de care suferisera, cu ce pedeapsa pedepsesti pe potrivnicii lor.
9. Si din aceasta certare, cu toate ca fusesera certati cu crutare, ei au stiut cum sunt chinuiti nelegiuitii, judecati sub manie.
10. Cercatu-i-ai pe unii ca un parinte care dojeneste, iar pe ceilalti i-ai pedepsit ca un imparat aspru care osandeste.
11. Si cei care erau de fata si cei de departe se chinuiau deopotriva.
12. O indoita durere i-a cuprins si suspinau, aducandu-si aminte de lucrurile trecute.
13. Caci dandu-si seama ca pedepsele lor au fost spre binele celor scapati, au cunoscut puterea lui Dumnezeu,
14. Acela pe Care mai inainte L-au lepadat si L-au avut de batjocura, mai pe urma s-au minunat in fata Lui, dupa ce au suferit o sete cu totul altfel decat cei drepti.
15. Pentru gandurile cele neintelegatoare ale destrabalarii lor, care ii rataceau si-i aduceau sa cinsteasca animalele cele necuvantatoare si fiarele netrebnice, ai trimis peste ei, Stapane, spre pedeapsa, multime de animale fara minte,
16. Ca sa invete ca prin ceea ce pacatuieste cineva, prin aceea se si pedepseste.
17. Nu era cu anevoie mainii Tale atotputernice, care a zidit lumea din nimic, sa trimita asupra lor multime de ursi si lei fiorosi,
18. Sau de fiare nou-create, necunoscute si pline de turbare, sufland aburi arzatori, scotand pe nas fum puturos, sau risipind din ochi infricosatoare fulgere.
19. Si aceste fiare puteau sa-i omoare nu numai cu muscatura, dar sa-i ingrozeasca si chiar sa-i ucida cu vederea lor.
20. Si fara de acestea, puteau sa piara numai la o suflare, urmariti de dreptatea razbunatoare si vanturati de vantul puterii Tale; ci toate le-ai randuit cu masura, cu numar si cu cumpana.
21. Caci Tu pururea ai putere nemarginita si tariei bratului Tau cine va sta impotriva?
22. Lumea toata, inaintea Ta, este ca acel pic de praf, care face cumpana sa se plece si ca picatura de roua cea de dimineata, ce se coboara pe pamant.
23. Si miluiesti pe toti, ca toate le poti si treci cu vederea greselile oamenilor, ca sa se pocaiasca.
24. Pentru ca iubesti toate cele ce sunt si nimic nu urgisesti din cele ce ai facut, ca daca ai fi urat un lucru, nu l-ai fi plasmuit.
25. Si cum ar fi ramas ceva, de n-ai fi voit Tu? Sau cum ar dainui, daca n-ar fi fost chemat de Tine la fiinta?
26. Dar Tu ierti tuturor, ca toate ale Tale sunt, Stapane, iubitorule de suflete.

CAPITOLUL 12
Nemarginirea rabdarii si a dreptatii lui Dumnezeu.

1. Duhul Tau cel fara stricaciune este intru toate.
2. Pentru aceea pedepsesti cu masura pe cei care cad si, cand pacatuiesc, le deschizi ochii si-i dojenesti, ca sa se lase de rautatea lor si sa creada intru Tine, Doamne.
3. De locuitorii cei de demult ai sfantului Tau pamant Te-ai scarbit,
4. Caci faceau lucruri nelegiuite, vrajitoresti si aduceau jertfe necurate,
5. Omorand fara mila pe prunci, mancand carne omeneasca si adapandu-se cu sange; pe acesti jertfitori spurcati
6. Si parinti ucigasi ai unor prunci fara de aparare ai voit sa-i nimicesti prin mainile parintilor nostri,
7. Asa incat acest pamant, care este mai de cinste inaintea Ta decat toate celelalte, sa primeasca - vrednici locuitori - pe fiii lui Dumnezeu.
8. Dar si pe aceia ca pe niste oameni i-ai iertat si le-ai trimis, ca soli ai ostirii Tale pedepsitoare, tauni care inteapa, ca sa-i ucida cu incetul.
9. Nu pentru ca n-ai fi putut supune cu razboi pe cei necredinciosi celor drepti, sau sa-i pierzi dintr-odata cu groaznice fiare, sau cu o porunca scurta,
10. Ci ai judecat sa-i iei cu incetul dandu-le loc de pocainta, desi bine stiai ca neamul lor este viclean si rautatea lor este fireasca si rasadita inlauntru si ca gandul lor nu se va schimba in veac,
11. Pentru ca din inceput a fost samanta blestemata. Apoi nici pentru aceea ca Te-ai teme de cineva, Te-ai aratat indelung-rabdator cu pacatele lor.
12. Caci cine ar putea sa-ti zica: Ce-ai facut? Sau cine va sta impotriva judecatii Tale? Sau cine Te va scoate vinovat pentru neamurile cele nimicite, pe care Tu insuti le-ai facut? Sau cine se va ridica asupra Ta cu judecata pentru oamenii cei nedrepti?
13. Ca nu este alt dumnezeu afara de Tine, care sa aiba grija de toate si caruia sa-i dovedesti ca judecatile Tale sunt totdeauna drepte.
14. Nu este nici imparat, nici stapanitor care sa poata sa ridice ochii in fata Ta si sa-ti ceara socoteala pentru cei pe care i-ai nimicit.
15. Ci, fiind drept, toate le carmuiesti cu dreptate si socotesti lucru nepotrivit cu puterea Ta ca sa osandesti pe cel care nu trebuie pedepsit.
16. Puterea Ta este inceputul dreptatii si, pentru ca esti Stapan a toate, catre toti cu ingaduinta Te arati.
17. Arati taria Ta celor care nu cred in atotputernicia Ta si infrangi cutezanta celor care o cunosc.
18. Stapan al puterii cum esti, judeci cu blandete si ne carmuiesti cu multa crutare, ca la Tine este puterea, cand voiesti.
19. Prin lucruri ca acestea ai invatat pe poporul Tau ca cel drept trebuie sa fie iubitor de oameni si ai dat fiilor Tai buna nadejde, ca le lasi timp sa se pocaiasca de pacate.
20. Ca de vreme ce ai pedepsit cu atata incetineala si ingaduinta pe dusmanii slujitorilor Tai, desi erau vinovati pana la moarte, dandu-le timp si loc sa se abata de la nelegiuirea lor,
21. Atunci cu cata luare aminte judeci Tu pe robii Tai, ai caror parinti au primit de la Tine juraminte si legamintele unor stralucite fagaduinte!
22. Deci cand ne mustri, Tu bati pe vrajmasii nostri de mii de ori mai mult, ca sa tinem in seama bunatatea Ta, cand judecam; iar cand suntem judecati, sa nadajduim in indurarea Ta.
23. Drept aceea, pe cei nedrepti care si-au trait viata nebuneste, i-ai pedepsit cu insesi faptele lor uracioase.
24. Caci au mers atat de departe pe caile ratacirii, incat socoteau drept dumnezei dobitoacele cele mai respingatoare, inselandu-se ca pruncii cei fara de intelepciune.
25. Pentru aceea, ca unor prunci fara de minte le-ai trimis o pedeapsa de ras.
26. Iar cei care nu s-au patruns de aceasta certare neinsemnata vor simti o pedeapsa vrednica de Dumnezeu.
27. Suferind si tulburandu-se cu ceea ce ei socoteau a fi dumnezei, au cunoscut pe Dumnezeul cel adevarat, pe Care altadata au zis ca nu-L cunosc; pentru aceea, osanda cea mai de pe urma a venit asupra lor.

CAPITOLUL 13
Mustrarea celor ce nu cred si nebunia inchinarii la idoli.

1. Deserti sunt din fire toti oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu si care n-au stiut, plecand de la bunatatile vazute, sa vada pe Cel care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale sa inteleaga pe mester;
2. Ci au socotit ca sunt dumnezei carmuitori ai lumii sau focul, sau vantul, sau arcul cel iute, sau mersul stelelor, sau apa navalnica, sau luminatorii cerului;
3. Ei, care, desfatati de frumusetea acestora, le-au luat drept dumnezei, sa stie acum cu cat este Stapanul mai presus decat acestea, ca El, Cel Care Insusi este incepatorul frumusetii, este facatorul lor.
4. Iar daca se minuneaza de putere si de lucrare, sa inteleaga din acestea cu cat este mai puternic Cel care le-a facut.
5. Caci din marimea si frumusetea fapturilor poti sa cunosti bine, socotindu-te, pe Cel care le-a zidit.
6. Dar, in acelasi timp, in toate acestea este oarecare neajuns, caci doar unii ca acestia ratacesc cautand pe Dumnezeu si straduindu-se sa-L afle.
7. Caci, indeletnicindu-se cu lucrarile lui Dumnezeu si cercetandu-le, ei se incredinteaza cu vederea cat de frumoase sunt cele vazute.
8. De alta parte, ei n-au cuvant sa li se ierte ratacirea.
9. Ca daca au putut sa adune atata invatatura, ca sa cerceteze lumea, cum n-au aflat ei mai degraba pe Stapanul lumii?
10. Dar sunt cu totul ticalosi si si-au pus nadejdea in lucruri fara de viata cei care au numit dumnezei lucrurile mainilor omenesti, aurul si argintul cu mestesug lucrat si inchipuiri de dobitoace sau piatra netrebnica, cioplita de mana de demult.
11. Un mester lemnar a taiat din padure un lemn bun de lucrat, l-a jupuit de coaja si apoi cu indemanarea sa a facut din el o unealta folositoare spre slujba vietii.
12. Ramasitele de la lemnul lucrat le pune pe foc sa isi fiarba de mancare si isi potoleste foamea.
13. Si ce-a mai ramas dintr-acestea, nefiind de nici o treaba, pentru ca este lemn stramb si noduros, il ciopleste ca sa-i treaca de urat si, potrivindu-l si mestesugindu-l, l-a facut asemenea cu chipul de om.
14. Sau l-a facut asemenea vreunui dobitoc de nimic si, vopsindu-l peste tot si rumenindu-l la fata cu vopsea rosie, i-a ascuns toate metehnele.
15. Apoi i-a facut in perete buna asezare, l-a pus acolo si l-a intarit cu piroane de fier.
16. El are grija de idol sa nu cada, stiind bine ca nu-si poate ajuta singur, caci nu este decat un chip care are nevoie de ajutor.
17. Dar el se roaga chipului pentru averea sa, pentru nuntile sale si pentru fiii sai si nu se rusineaza a vorbi catre lucrul cel neinsufletit.
18. El cere sanatate de la cel neputincios, se roaga de viata celui mort si de ajutor celui ce nu poate sa dea nici unul; el se roaga de buna calatorie cui nu poate sa mearga in picioare.
19. Ca sa-si puna la adapost averea, alergatura si izbanda muncii sale, el cere putere de la cel care are mainile cele mai betege.

CAPITOLUL 14
Care a fost inceputul idolilor si al inchinarii lor si ce rautati urmeaza din inchinarea la idoli.

l. Altul voind sa mearga pe apa si sa calatoreasca prin cumplitele valuri se roaga la un lemn mai subred decat luntrea care il poarta.
2. Aceasta luntre a fost nascocita de pofta de castig si a intruchipat-o agerimea lucratorului.
3. Ci, o, Parinte, pronia Ta o carmuieste, Tu, Care ai deschis carari in mare si drum neratacitor in volbura valurilor.
4. Si cu aceasta aratat-ai ca poti sa izbavesti din orice primejdie, asa incat cineva, chiar fara sa aiba stiinta corabierului, sa poata porni pe mare. Tu nu voiesti ca preainteleptele Tale lucrari sa ramana desarte, de aceea oamenii, incredintandu-si viata unui lemn de tot slab,
5. Trec prin valuri pe o pluta si scapa de moarte.
6. Iar de demult, cand au pierit trufasii uriasi, nadejdea intregii lumi a scapat intr-o barca si barca, indrumata de mana Ta, a lasat omenirii samanta urmasilor.
7. Si binecuvantat este lemnul care slujeste la o trebuinta binecuvantata.
8. Dar idolul facut de mana omeneasca este blestemat, si el si acel care l-a facut; acesta pentru ca l-a facut, iar idolul pentru ca, stricacios fiind, i s-a zis dumnezeu.
9. Ca Dumnezeu uraste deopotriva si pe nelegiuiti si nelegiuirea lor.
10. Lucrul si lucratorul var fi deopotriva pedepsiti.
11. Pentru aceea, idolii neamurilor vor fi cercetati spre pieire, fiindca, desi sunt fapturi, au ajuns uraciune, sminteala pentru sufletele oamenilor si lat pentru picioarele celor fara de minte.
12. Gandul plasmuirii de idoli a fost inceputul aprinderii spre desfrau, si nascocirea lor a fost pierderea vietii.
13. Fiindca n-au fost de la inceput si nu vor fi totdeauna.
14. Prin desarta marire omeneasca au intrat in lume, astfel ca apropiatul lor sfarsit este hotarat inaintea lui Dumnezeu.
15. Un tata, intristandu-se cu amara jale pentru copilul sau rapit inainte de vreme, i-a facut chipul si pe cel care ieri inca nu era decat un om mort, il cinsteste acum ca pe un dumnezeu si a randuit celor din casa sa taine si slujbe.
16. Dupa aceea, cu vremea, intarindu-se acest paganesc obicei, s-a pazit ca o lege si, din poruncile tiranilor, a iesit cinstirea chipurilor cioplite.
17. Cand popoarele nu puteau sa-i cinsteasca de fata, pentru ca locuiau departe, faceau o asemuire dupa chipul departat si potriveau un chip vazut al imparatului preacinstit, asa incat sa dea celui ce nu era de fata aceleasi sarguincioase inchinari ca si cum ar fi de fata.
18. Si pentru izbanda acestei inchinari, cei care erau nestiutori au fost si ei impinsi de pofta de slava a mesterului.
19. Pentru ca el, voind sa placa stapanitorului, si-a pus tot mestesugul ca sa faca asemanarea cat mai frumoasa.
20. Iar multimile, inselandu-se prin frumusetea lucrului, l-au socotit acum ca dumnezeu pe cel care mai inainte il cinsteau ca pe un om.
21. Si aceasta a fost o inselaciune pentru viata oamenilor, ca ei, batuti de nevoi sau robiti de tiranie, au dat pietrelor si lemnelor numele ce nu se poate da la nimic de pe pamant.
22. Apoi n-a fost destul ca au ratacit intru cunoasterea lui Dumnezeu, ci, vietuind - din intunericul mintii lor - in razboi necurmat, au numit pace atatea rele.
23. Ei faceau slujbe in care ucideau chiar pe copiii lor, sau savarseau taine ascunse sau betii nebunesti dupa barbare obiceiuri.
24. Si nici viata, nici casatoriile nu le mai pazeau curate, ci unul pe altul ucidea prin viclenie sau il batjocorea prin desfranare.
25. Toate se invalmasesc in sange si ucidere, in furtisag si viclesug, in stricaciune si necredinta, in razvratire si juramant stramb,
26. In prigonirea celor buni si uitarea binefacerilor primite, in pangarirea sufletelor si rasturnarea trupestilor nevoi, in tulburarea casatoriilor si desfranare si dezmat sub ochii tuturor.
27. Caci inchinarea la idolii cei deserti, care nici n-ar trebui pomeniti, este inceputul, pricina si sfarsitul a tot raul.
28. Desfatarile lor sunt niste bucurii smintite, proorociile lor sunt mincinoase, ei traiesc in nedreptate si jura stramb cu usurinta.
29. Ca unii care nadajduiesc in idolii cei fara de suflet, cand jura stramb, ei nu se tem ca li se va dovedi nedreptatea.
30. Si din doua parti pedeapsa va da peste ei, intai pentru ca au cugetat gresit despre Dumnezeu, inchinandu-se idolilor, si al doilea pentru ca, vicleni fiind, au jurat impotriva adevarului, dispretuind tot ce este sfant.
31. Caci nu puterea idolilor pe care s-au jurat, ci pedeapsa cuvenita pacatosilor, aceea prigoneste pururea pacatul celor ce au gresit.

CAPITOLUL 15
Bunatatea si puterea adevaratului Dumnezeu. Inselaciunea idolatriei.

1. Iar Tu, Dumnezeul nostru, esti bun si adevarat, indelung-rabdator si cu mila carmuitor a toate.
2. Chiar cand pacatuim, ai Tai suntem, noi cei ce cunoastem puterea Ta, dar nu vom pacatui, stiind bine ca suntem din numarul celor numarati ai Tai.
3. Ca a Te cunoaste pe Tine este dreptate desavarsita si a sti puterea Ta este radacina nemuririi.
4. Pe noi nu ne-au inselat nascocirile omenesti ale unui mestesug viclean; ici truda desarta a zugravilor, adica chipul manjit cu multe feluri de vopsele,
5. A carui infatisare atata patima celor nebuni, cu pofta chipului neinsufletit al unei aratari fara viata.
6. Iubitori de rele precum sunt, ei sunt vrednici sa aiba asemenea nadejdi, si cei care le fac si cei care le poftesc si li se inchina.
7. Olarul framanta pamantul moale cu osteneala si face spre slujba noastra orice vas si din acelasi pamant face vase spre curata intrebuintare si altele dimpotriva, dar toate asemenea; si care vas de ce treaba sa fie, hotaraste olarul.
8. Apoi cu nelegiuita truda, din acelasi pamant, tot el scoate un desert chip de idol, el care, cu putin mai inainte, din pamant a fost facut si dupa putin se va intoarce iarasi de unde a fost luat, cand se va cere sa dea sufletul cu care este dator.
9. Dar el se ingrijeste nu de aceea ca puterile lui slabesc, nici ca viata este scurta, ci se ia la intrecere cu mesterii aurari si argintari si face ce fac faurarii in arama si, ca mare cinste pentru el, tine sa faca chipuri amagitoare.
10. Inima lui este cenusa si nadejdea lui mai slaba ca pamantul si viata lui mai mica in cinste decat lutul.
11. Fiindca el n-a cunoscut pe Facatorul sau, si pe Cel care i-a insuflat duhul faptelor si a pus in el putere de viata,
12. Ci socoteste ca viata noastra este jucarie si traiul nostru ca un targ de castig, pentru ca - asa zic ei - trebuie sa castigi bani in orice chip, chiar facand rau.
13. Dar bine sa stie ca pacatuieste mai mult decat toti ceilalti acela care, din acelasi lut, scoate vase care se pot usor sparge si chipuri idolesti.
14. Ci toti acestia sunt mai nebuni si mai de plans decat sufletul unui copil; sunt toti dusmanii poporului tau si asupritorii lui;
15. Caci pe toti idolii neamurilor i-au socotit drept dumnezei pe cei care nici cu ochii nu vad, nici cu nasul nu respira, nici cu urechile nu aud, nici cu degetele mainilor nu pipaie, nici cu picioarele nu umbla.
16. Cel care i-a facut a fost un om, si cel care a primit duhul in dar, tocmai el i-a inchipuit, caci nici un om nu poate sa faca un dumnezeu la fel cu el.
17. El fiind muritor, el face un lucru fara viata cu mainile lui nelegiuite, el pretuieste mai mult decat idolii sai, fiindca el este viu, iar aceia nicidecum.
18. Ei se inchina dobitoacelor celor mai uracioase, care, dupa prostia lor, sunt mai rele decat celelalte.
19. N-au in ele nici o bunatate care sa ni le faca dragi si ele sunt in afara si de la lauda lui Dumnezeu, si de la binecuvantarea Lui.

CAPITOLUL 16
Pedepsele Egiptenilor pentru inchinarea la idoli. Binefacerile lui Dumnezeu asupra Evreilor.

l. Drept aceea, au fost cu dreptate pedepsiti prin unele fapturi ca acestea si au fost chinuiti de multime de fiare.
2. In locul acestor pedepse, Tu ai daruit cele bune poporului Tau si foamea lui cea mare ai potolit-o cu o mancare noua, cu carne de prepelita.
3. Asa incat unii (Egiptenii), desi pofteau sa manance, vazand uraciunea fiarelor trimise, s-au lipsit si de mancarea de nevoie, iar ceilalti, dupa putina lipsa, au avut o hrana noua.
4. Caci se cuvenea ca o foamete care nu iarta sa vina peste asupritori, iar celorlalti numai sa li se arate cum sunt chinuiti vrajmasii lor.
5. Iar cand a venit peste ei infricosata manie a fiarelor si se prapadeau muscati de serpii cei cumpliti, aprinderea Ta n-a tinut pana la urma.
6. Ei au fost tulburati putina vreme, ca sa se indrepteze si au avut un semn de mantuire, ca sa-si aduca aminte de poruncile legii Tale;
7. Caci cel care se intorcea catre acest semn se vindeca, dar nu prin ceea ce vedea cu ochii, ci prin Tine, Mantuitorul tuturor.
8. Si prin aceasta aratat-ai vrajmasilor nostri ca Tu esti Cel Care izbavesti de tot raul.
9. Pentru ca intepatura lacustelor si a mustelor le-a adus moartea si n-a mai fost nici un chip sa-si scape viata, fiindca meritau o asemenea pedeapsa.
10. Iar pe robii Tai nici dintii balaurilor celor veninosi nu i-au biruit, caci mila Ta a venit si i-a vindecat,
11. Ca sa-si aduca aminte de cuvintele Tale; erau raniti si apoi degraba vindecati, ca nu cumva, cazand in adanca uitare, sa nu fie instrainati de la bunatatile Tale.
12. Nici iarba de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci cuvantul Tau, Doamne, cel ce toate le vindeca.
13. Caci Tu stapanesti peste viata si peste moarte si cobori pana la portile locuintei mortilor si iar ridici.
14. Omul, in rautatea sa, poate sa ucida, dar nu poate sa aduca inapoi duhul care a iesit, nici sa scoata sufletul care a intrat in locuinta mortilor.
15. Iar de mana Ta nu este cu putinta nimanui sa scape.
16. Nelegiuitii care s-au lepadat de a Te cunoaste au fost batuti cu puterea bratului Tau; ape naprasnice, grindina si ploi neinduplecate i-au chinuit; para focului i-a mistuit.
17. Si, ce este mai minunat, focul ardea si mai tare in apa care toate le stinge, pentru ca toata faptura este aparatoarea celor drepti.
18. Uneori para focului se domolea, ca sa nu arda fiarele cele trimise impotriva celor necredinciosi, si ei sa vada si sa cunoasca cum ca ii prigoneste judecata lui Dumnezeu.
19. Alteori; focul ardea in apa mai mult decat este puterea lui, ca sa nimiceasca astfel toate roadele tarii celor nedrepti.
20. Dar pe poporul Tau l-ai hranit cu hrana ingereasca si i-ai trimis din cer paine gata, fara de osteneala, si care avea toata dulceata si placea tuturor.
21. Si painea aceasta arata catre fii bunatatea Ta fata de ei, iar pentru cel care o manca avea gustul mancarii pe care o poftea.
22. Iar zapada si gheata rabdau focul si nu se topeau, ca sa cunoasca Israel ca focul cel arzator, care stralucea in zapada si in ploi, a mistuit roadele vrajmasilor;
23. Si iarasi acelasi foc isi lepada puterile, ca sa hraneasca pe cei drepti,
24. Pentru ca faptura, slujindu-ti tie, Celui care ai facut-o, se incordeaza pentru pedepsirea celor nedrepti si se domoleste spre facerea de bine a celor care se incred in Tine.
25. Drept aceea, schimbandu-se in toate aceste chipuri, ea slujea darului Tau celui a toate hranitor, potrivit dorintei celor care Te rugau;
26. Astfel ca fiii pe care i-ai iubit, Doamne, sa invete ca nu felurite soiuri de roade hranesc pe oameni, ci cuvantul Tau tine in viata pe acei care cred in Tine.
27. Fiindca ceea ce nu se strica de puterea focului, se topea, incalzindu-se de o usoara raza a soarelui.
28. Ca sa se inteleaga ca trebuie sa manecam si sa-ti multumim mai inainte de rasaritul soarelui si sa ne rugam tie din revarsatul zorilor.
29. Iar nadejdea celui nemultumitor se va topi ca gheata de iarna si se va scurge ca o apa nefolositoare.

CAPITOLUL 17
Egiptenii suferind intuneric de trei zile, cu frica si cu mare groaza, cealalta parte a lumii stralucea cu lumina.

1. Judecatile Tale sunt mari si anevoie de lamurit, de aceea cugetele fara invatatura sunt in ratacire.
2. Nelegiuitii, avand incredintarea ca pot sa asupreasca neamul sfant, zaceau inchisi sub acoperisurile lor - inlantuiti de intuneric si robii unei nopti fara ziua - si fugari erau de la vesnica Ta purtare de grija.
3. Si cand socoteau ca vor ramane ascunsi cu tainicele lor pacate, in valul intunecat al uitarii, risipiti au fost si inspaimantati amarnic si tulburati au fost de naluciri.
4. Adaposturile unde se inchideau nu i-au scutit de spaime, caci in jurul lor rasunau zgomote care ii infricosau si aratari posomorate ii umpleau de groaza.
5. Nu era nici un foc care sa poata sa-i lumineze si vapaile vii ale stelelor nu puteau sa risipeasca acea noapte infricosatoare.
6. Cateodata li se arata o invalvorare inspaimantatoare care se aprindea de la sine si, zguduiti de aceasta vedenie, cu pricina necunoscuta, socoteau aratarile si mai grozave inca.
7. Mestesugul copilaros al vrajitorilor nu mai putea nimic si ingamfarea lor ca stiu ceva iesise de rusine.
8. Ei care ziceau ca pot sa goneasca din inima bolnava spaimele si tulburarile, chiar ei zaceau acum plini de rusinoasa spaima.
9. Si macar ca nu era prea mare grozavia care sa-i inspaimanteze, totusi fiarele care treceau si serpii care fluierau ii ingrozeau, si se topeau de frica si inchideau ochii sa nu mai vada prapadul ce-i pandea din toate partile.
10. Fiindca rautatea inimii este plina de temere, ca una ce se stie vinovata si mustrata ea de sine insasi; ea isi vede marita nenorocirea,
11. Caci spaima nu este altceva fara numai lepadarea oricarui ajutor care-ti vine de la dreapta judecata.
12. Si cand scade nadejdea in adancul inimii, te sperii si mai mult, daca nu stii care este pricina de unde iti vine chinul.
13. Iar ei - in noaptea aceea cand li se taiasera orice puteri si care venise peste ei din iadul priponit - dormind de-a valma,
14. Aci se zbateau ingroziti de aratari pocite, aci mureau de golul din inimile lor, caci o groaza neasteptata si fara de veste pusese stapanire peste ei.
15. Si tot asa ceilalti, oricare ar fi fost, cadeau vlaguiti si ramaneau asa, inchisi ca intr-o inchisoare fara zavoare.
16. Si plugar de era cineva, ori cioban cu oile, ori muncitor prins la muncile campului, apucati fara de veste, indurau aceasta nenorocire fara scapare,
17. Fiindca toti erau ferecati cu acelasi lant de intuneric. Si atunci vantul suierator si glasul cu bun viers al pasarilor din desisuri si navala apelor aprige
18. Si bubuitul stancilor care se pravalesc si fuga nevazuta a animalelor saritoare si racnetul fiarelor cumplite si sunetul care se frange si se rasfrange in pesterile muntilor - acestea toate ii faceau sa-si dea duhul de frica.
19. Caci in vreme ce toata faptura era luminata cu stralucitoare lumina si fara impotrivire isi vedea de lucrul sau,
20. Numai peste aceia se intindea o noapte grea, care era chipul intunericului celui ce avea sa-i inghita, si ei pentru ei insisi erau mai grea povara decat acel intuneric.

CAPITOLUL 18
Urmarea pedepselor Egiptenilor si iesirea Evreilor din Egipt.

l. Pentru cuviosii Tai stralucea lumina mare, iar Egiptenii auzeau glasul lor, fara sa le vada chipul si, cu toate suferintele lor de pana aci, ii fericeau.
2. Si pentru ca dupa atatea asupriri - Israel nu se razbuna asupra lor - Egiptenii le multumeau si le cereau iertare de relele pe care ei le facusera.
3. In loc de intuneric, ai dat cuviosilor Tai stalp de foc arzator, care sa-i calauzeasca in acea calatorie necunoscuta; soare nevatamator le-ai dat in drumul lor cel plin de slava.
4. Vrednici erau Egiptenii sa fie lipsiti de lumina si sa fie inchisi in intuneric, ca unii care tineau inchisi pe fiii Tai, aceia prin care trebuia sa se dea veacului nestricacioasa lumina a legii Tale.
5. Si cand s-au sfatuit sa ucida pe pruncii celor cuviosi ai Tai, unul dintre acesti prunci a fost aruncat si a scapat, dar Tu, spre pedeapsa lor, le-ai luat multime de copii si pe ei pe toti i-ai inecat in valurile marii.
6. Noaptea aceasta a fost cunoscuta mai inainte de parintii nostri, ca - stiind bine in ce juraminte crezusera - nadajduind intru ele, sa se veseleasca.
7. Iar poporul Tau a vazut si mantuirea celor drepti si pieirea vrajmasilor.
8. Si precum ai pedepsit pe potrivnici, tot asa, chemandu-ne pe noi, ne-ai preamarit.
9. Copiii evlaviosi ai celor drepti jertfeau in ascuns ti statorniceau toti intr-un gand legamantul cel dumnezeiesc, ca sfinti partasi sa fie deopotriva la aceleasi bunatati si la aceleasi primejdii, cantand laudele parintilor.
10. Iar cu cantecele lor se insoteau tipetele risipite ale vrajmasilor si se auzeau bocetele lor pentru copiii ucisi.
11. Robul si stapanul erau pedepsiti cu aceeasi pedeapsa si omul de rand indura aceleasi dureri ca si regele.
12. Toti deopotriva aveau morti fara de numar, dar din acelasi soi de moarte, si cei ce ramasesera in viata nu puteau face fata cu inmormantarile, de vreme ce intr-o clipa tot ce era mai de seama in neamul lor pierise.
13. Ei, care nu voisera sa creada din pricina vrajitorilor lor, cand le-au pierit cei dintai nascuti ai lor, au marturisit ca Israel este poporul lui Dumnezeu.
14. Caci, pe cand lina tacere stapanea peste toate si noaptea cu repedea ei curgere ajunsese la calea jumatate,
15. Cuvantul Tau cel atotputernic a purces din inaltul cer si din scaunele imparatesti, ca un cumplit razboinic, in mijlocul acelui pamant hotarat pieirii,
16. Si aducand - ca o sabie ascutita - porunca Ta cea fara de schimbare, statea si umplea toate de moarte si ajungea pana la cer, rezemandu-se de pamant.
17. Atunci pe loc, vedeniile unor visuri groaznice ii tulburara si spaime neasteptate au navalit asupra lor.
18. Azvarliti incoace si incolo pe pamant si pe jumatate morti, ei dadeau pe fata pricina pentru care mureau.
19. Caci vedeniile care ii ingrozisera le destainuisera lucrul pentru care patimesc atat de rau ca sa nu moara de nestiinta.
20. Incercarea mortii a atins si pe cei drepti si multi au pierit in pustiu, dar mania Ta nu a tinut multa vreme.
21. Caci un om fara vina a luat degraba partea celor vinovati, avand ca arme ale slujbei sale rugaciunea si tamaia de impacare, si a stat impotriva maniei Tale, si primejdiei mortii i-a pus un capat, aratandu-se pe sine ca este robul Tau.
22. El a biruit multimea razvratita, nu cu taria trupului, nici cu puterea armelor, ci a supus cu cuvantul pe Cel care ii pedepsea si pomenind juramintele facute parintilor si legamantul cu Israel.
23. Cand mortii, cazuti unii peste altii, au ajuns gramezi, el a stat la mijloc, a potolit mania si a inchis pieirii calea care ducea spre cei vii.
24. Caci in vesmantul preotesc, lung pana la glezne, era toata lumea, si numele slavite ale parintilor erau sapate pe cele patru siruri de pietre scumpe, iar maretia Ta pe diadema de pe cap.
25. Inaintea acestor semne, ingerul pieirii a incetat si s-a temut, caci singura ispita maniei Tale era destula.

CAPITOLUL 19
Pieirea celor fara de lege si mantuirea dreptilor.

l. Ci o manie neindurata prigoneste pe nelegiuiti pana la sfarsit, fiindca Dumnezeu stia de mai inainte ce vor face ei,
2. Ca adica Egiptenii, dupa ce au lasat pe Israel sa plece si cu mare staruinta i-au grabit la drum, vor avea pareri de rau si vor incepe sa-i urmareasca.
3. Cu adevarat, cand nu ispravisera de jelit pe mortii lor si plangeau inca la mormintele celor ucisi, un alt gand nebunesc le-a venit si au inceput, ca pe niste fugari, sa urmareasca pe aceia pe care ii grabisera cu rugaminti sa plece de la ei.
4. La aceasta ii tragea pedeapsa de care erau vrednici, si despre cele mai inainte intamplate nu mai aveau tinere de minte, ca sa se implineasca si ceea ce mai lipsea din urgiile suferite de ei;
5. Asa incat poporul Tau sa savarseasca necrezuta lui trecere prin mare, iar Egiptenii sa dea peste o moarte naprasnica.
6. Fiindca faptura intreaga a fost prefacuta in alcatuirea ei, supunandu-se deosebitelor Tale porunci, pentru ca robii Tai sa se pazeasca nevatamati.
7. Astfel un nor umbrea tabara lor; din apa care mai inainte era acolo s-a facut pamant uscat, iar din Marea Rosie, cale fara de piedica si campie cu pajiste din valurile zbuciumate.
8. Si pe aici a trecut tot neamul Israel, pe care il ocrotea mana Ta, si minunate lucruri a vazut.
9. Si ca niste cai din campia cu iarba si ca niste miei care zburda, ei Te preaslaveau pe Tine, Doamne, Cel Care i-ai izbavit.
10. Fiindca isi aduceau mereu aminte de cele ce se intamplasera in-tara pribegiei lor, cum pamantul, in locul altor vietati, a scos la iveala tauni, iar Nilul in loc de pesti a varsat o multime de broaste.
11. Si mai pe urma, au vazut o noua odraslire de pasari, cand, fiind purtati de pofta, ei au cerut mancaruri de desfatare.
12. Si, spre implinirea dorintii lor, nor de prepelite s-a ridicat dinspre mare;
13. Insa pedeapsa a venit peste cei pacatosi - si nu fara semnele prevestitoare ale puternicelor fulgere - si au patimit cu dreptate pentru rautatile lor.
14. Caci s-au purtat cu ura crancena fata de cei straini. Unii n-au voit sa primeasca pe trecatorii necunoscuti, dar acestia au adus in robie pe strainii care le facusera bine.
15. Si nu numai aceasta, ci mai este inca un lucru, ca adica aceia primeau pe cei straini cu dusmanie.
16. Pe cand acestia au primit poporul Tau cu bucurie, iar dupa ce l-au facut partas la aceleasi drepturi ca si ei, l-au asuprit cu cumplite necazuri.
17. Pentru care au fost pedepsiti cu orbire, ca si aceia care dadeau navala la portile celui drept, cand, cuprinsi de intuneric nepatruns, cautau fiecare iesirea portii.
18. Caci stihiile schimbau intre ele insusirile lor, precum la un instrument cu coarde sunetele schimba masura, dar pastreaza tonul - ceea ce se poate vedea lamurit din cercetarea faptelor.
19. Vietatile de pe pamant se faceau vietati de apa, iar cele ce inotau treceau pe pamant.
20. Focul ardea in apa dincolo de puterea sa, iar apa isi pierdea insusirea ei de a stinge.
21. Flacarile focului nu mai vatamau carnea plapandelor dobitoace care umblau primprejur si nu topeau acea hrana venita din cer, care semana cu bruma ce se topeste usor.
22. Intru toate, Doamne, ai preamarit pe poporul Tau si l-ai facut de cinste si nu l-ai trecut cu vederea, ci in toata vremea si in tot locul ai stat in preajma lui.




Cuprins general - Biblia ortodoxa



Vechiul Testament

Noul Testament

@ 2012 Biblia ortodoxa - Sfanta Scriptura - Sfintele Evanghelii
Sustinut de:
Portal ortodox online: www.crez.ro | Resurse ortodoxe | Agentia de stiri Noutati ortodoxe | Maica Domnului | Biblia ortodoxa | Biblia ortodoxa audio | Orthodox portal | Ascetica ortodoxa
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
no-links